Pe 21 decembrie 2025, în cadrul Târgului Național al Covorului „Covorul Dorului”, ediția a XII-a, va fi vernisată expoziția de scoarțe din colecția Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, intitulată „Covoare străjuite de figuri antropomorfe”.
Evenimentul aduce în fața publicului o serie de scoarțe rare și valoroase, ce ilustrează motivul figurilor antropomorfe — simbol arhaic întâlnit în covoarele tradiționale datând din perioada sfârșitul secolului al XVIII-lea – secolul al XX-lea. Acest motiv avea rolul de a proteja casa și familia și reprezintă legătura profundă dintre om, natură și divinitate.
Târgul Național al Covorului, ajuns la cea de-a XII-a ediție, are ca obiectiv promovarea tehnicilor tradiționale de realizare a scoarței. Acest meșteșug românesc a fost înscris la 1 decembrie 2016 în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
Sărbătoarea culturală include și Târgul de Crăciun al Meșterilor Populari, completat de un program artistic și ateliere de creație, care oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi tradițiile meșteșugărești și de a participa la activități interactive.
Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să pătrundă în universul simbolic al covorului tradițional și să se bucure de frumusețea patrimoniului cultural național.









