Lili Reinhart, în vârstă de 29 de ani cunoscută pentru rolurile din Riverdale și Hal & Harper, a vorbit deschis despre sănătatea ei mintală în podcastul Reclaiming with Monica Lewinsky. Actrița a explicat că, după ce a renunțat la anticoncepționale și antidepresive, a descoperit că suferă de ADHD sever și de PMDD, o tulburare care provoacă depresie intensă înaintea menstruației, scrie justjared.com.
Lili a mărturisit că în săptămâna dinaintea ciclului are stări depresive extreme, inclusiv senzații suicidare, stări pe care nu le conștientiza cât timp era pe medicație. Acum își monitorizează simptomele în fiecare lună, notează zilele critice și are mai multă grijă de ea în perioadele sensibile.
„Sunt atentă în zilele de dinainte. Mă protejez, mă observ și încerc să înțeleg ce zi va fi cea mai grea”, a explicat actrița.
Reinhart a subliniat că această conștientizare o ajută să gestioneze mai bine episoadele și să fie mai blândă cu ea însăși în perioadele vulnerabile.










